Premierul Sorin s-a întâlnit cu reprezentanții companiei The Carlyle Group. Tema: exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră

0

By Constanta 100%

Premierul Sorin Grindeanu a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei The Carlyle Group, despre dezvoltarea investițiilor acestei companii în domeniul energiei, în special în zona Mării Negre.

Reprezentanții companiei și-au anunțat intenția de a trece cât mai rapid la faza de producție, în cazul resurselor de gaze naturale deținute în concesiune pe platforma continentală a Mării Negre, dar și de a identifica noi oportunități de investiții în România.

Premierul Sorin Grindeanu a subliniat, la rândul său, disponibilitatea Guvernului de a facilita accesul investitorilor pe piața românească.

Suntem ferm hotărâți ca, prin măsurile adoptate de Guvern, să sprijinim mediul de afaceri și să promovăm oportunitățile de investiții în România”, a declarat șeful Executivului.

Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat ministrul Energiei, Toma Petcu, consilierul de stat al prim-ministrului, Marius Nica, și Alexandru Chirilă, secretar de stat în aparatul de lucru al primului-ministru.

The Carlyle Group este cea mai mare firmă de private equity din lume, care administrează fonduri de 158 miliarde dolari.

Citeste mai multe …

Legatura directa articol: Premierul Sorin s-a întâlnit cu reprezentanții companiei The Carlyle Group. Tema: exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră

About Author

ct100ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: