Se vor reabilita încă cinci fântâni arteziene din Constanța

0

By Constanta 100%

Fântâna arteziană din zona Cazinoului din Mamaia, în vremea când funcționa

Încă cinci fântâni arteziene din municipiul Constanța vor fi reabilitate. Lucrările vor fi efectuate de SC River Transnav SRL, care a obținut un contract în acest sens, prin atribuire directă, de la Primăria Constanța. valoarea contractului este de 118.332 lei fără TVA, adică 140.815 lei, cu TVA inclus.

Valoarea estimativă a contractului, anunțată inițial de municipalitate, a fost de 32.154 de lei, fără TVA.

Vor fi reabiliate următoarele fântâni:

  1. Piațeta Cazino (stațiunea Mamaia) – Fântână arteziană;
  2. Faleza Cazino Constanța – Bazin Pescarul;
  3. Faleza Cazino Constanța – Bazin Cascada;
  4. Parc Arheologic – Fântâni arteziene (sistem integrat în pardoseală cu 122 jeturi de apă);
  5. Parc Arheologic – fântână decorativă tip Wallace.

Contractul prevede punerea în funcțiune, întreținerea și supravegherea fântânilor.

SC River Transnav SRL este o firmă din Constanța, cu sediul pe strada Mărăști. A fost înființată în 2009 de Nicoleta Ion și are ca obiect de activitate transportul de marfă pe căi navigabile interioare. Potrivit vrajitorul.eu, în 2012, 2013 și 2014 firma nu avea niciun angajat, iar în 2015 avea numai doi angajați. Aceștia au reușit să realizeze o cifră de afaceri de 1.108.732 și un profit de 7.517 lei.

SC River Transnav este acționar, alături de SC Al Stom Company SRL, în compania SC Tranconex.ro SRL (deține 25% din părțile sociale). SC Al Stom Company are un mare apetit pentru contracte pe bani publici. Valoarea acestora era, numai în perioada 2007 – 2013, potrivit Ziua de Constanța, de 250 milioane lei. Printre beneficiari: Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, dar şi primării din judeţ. Unul din asociații Al Stom este Alexandru Papadumitru, care apare ca denunțătorul în dosarul în care Sorin Strutinsky este cercetate de DNA și pentru care a petrecut ceva vreme în pușcărie.

Alexandru Papadumitru, patronul Al Stom Company, a dat o declarație completă la DNA, în care a explicat cum a fost contactat de Strutinsky, în 2009, în contextul politic în urma pactului de coabitare PSD-PDL. Atunci, o serie de instituţii ale statului urmau a fi trecute sub conducerea unor persoane numite politic de către Organizaţia PSD Constanţa. Al Stom avea un contract de întreţinere şi curăţenie a suprafeţelor de plajă semnat cu DADL Constanța. Strutinsky i-ar fi cerut un „comision” de 10% din valoarea fără TVA a valorii facturilor emise de Al Stom către Direcția Apelor Dobrogea Litoral. Banii, aproximativ 200.000 de lei, au fost dați unor firme controlate de Strutinsky, în baza unor operațiuni comerciale fictive, scrie Evenimentul Zilei.

”Papadumitru a povestit că, atunci când era convocat la întâlniri de către Strutinsky, în perioada 2012-2013, în barurile Temple și Lake View, în jurul acestuia, la mesele alăturate, era un adevărat pelerinaj al reprezentanților societăților comerciale. Pe măsură ce Strutinsky epuiza discuțiile cu un comerciant, trecea la următorul și tot așa. Deși Papadumitru nu a asistat la ce vorbea Strutinsky cu aceștia, discuțiile purtate păreau să vizeze același tip de „colaborare”, situație care i s-a părut evidentă, chiar dacă niciun alt comerciant nu i-a relatat efectiv acest lucru.”, Citeste mai multe …

Legatura directa articol: Se vor reabilita încă cinci fântâni arteziene din Constanța

About Author

ct100ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: