Copiii catolici din Constanța au strâns bani pentru copiii din Kenya

0

By Constanta 100%

Copiii catolici din Constanța au strâns bani pentru copiii din Kenya, una dintre cele mai sărace țări din lume.

”În Duminica Milostivirii Divine (a doua a Paștelui), 50 de copii ai Parohiei „Sfântul Anton”, Constanța, au adus la sfântul altar CUTIA SPERANȚEI. Cutiile au fost luate acasă, câte una de fiecare copil care a dorit, la începutul Postului Mare. În acest timp, copiii au pus în cutie ceea ce au reușit să economisească din banii lor de buzunar…, ca dar pentru copii nevoiași din Kenya”, a anunțat monseniorul Ieronim Iacob, pe pagina sa de Facebook.

”Domnul seminarist Octavian a totalizat economiile făcute de copii, acestea ridicându-se la suma de 1.900,37 lei (o mie nouă sute lei și treizeci și șapte de bani), plus 6 euro cenți. Banii vor fi depuși de paroh în contul Centrului diecezan pentru Misiuni al Arhiepiscopiei noastre catolice, de unde vor pleca spre destinatari”, a mai spus monseniorul.

La Sfânta Liturghie de la ora 12.00, când au oferit darul lor, preotul vicar Imbrea Andrei-Petrică le-a mulțumit copiilor pentru gestul lor creștinesc. ”Alătur și mulțumirile mele, cu speranța că acesta nu va rămâne un gest singular, ci va deveni o tradiție. Vorba aceea: <>”, a încheiat parohul.

Citeste mai multe …

Legatura directa articol: Copiii catolici din Constanța au strâns bani pentru copiii din Kenya

About Author

ct100ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: